Go with the flow

Simt schimbarea curgându-mi prin vene. Accelereză. Se precipită. Unde sunt eu? Parcă aş privi o străină. Două lumi paralele poartă un război în mine. Câteodată se intersectează. Ai mai văzut aşa ceva?

Pe de altă parte, teatrul este potrivit pentru mine, sau mai corect spus, eu pentru el. În ultiul timp, joc atât de bine pe scena vieţii. Dacă îmi scapă câteodată vreo lacrimă, nu e pentru că am eşuat, ci pentru că sunt o fiinţă umană până la urmă.

În altă ordină de idei, tinereţea din mine strigă după nebunia adolescenţei, urlă şi se zbate atunci când o înăbuş cu raţionamente şi sentimente.

Ţigări, teatru, bere, fum , inele, carouri, zăpadă...

Fluture sinucigaş

E despre noi.E despre cum ne avântăm în promisiuni uscate, cuvinte siropoase. Dar noi suntem defapt acel fluture fragil ce nu poate zbura cu o singură aripă. Am crezut că te-am convins să rămâi pentru că mai târziu degeaba te voi ajuta să lipeşti aripa înapoi,ştii şi tu că nimic nu va mai fi la fel. Nu mă crezi. Continui să te joci atât de indiferent cu aripa ta. Nu realizezi că omori fluturele.

and if I told you that I love you

Repet "Nu te las să faci prostia asta. Mă înţelegi? pur si simplu nu te las!"



... pentru că mi-ai zis să mă gândesc la tine când o ascult.

.

Lupta dintre versuri şi gânduri. Dacă nu ai înteles nimic, înseamnă că stările prin care trec sunt simple sofisme irelevante. M-au secat cuvintele toate...

No One

Aş vrea să urlu, să zbier, să-mi vărs sufletul afară. Să scap de el, să-i dau foc şi să-l arunc in mare. Dar mi se aşază un nod în gât iar sunetele se opresc pe drum. Calea de ieşire e oprită. Dacă cuvintele mele ar fi note muzicale, portativul le-ar evacua pe motiv că depăşesc limitele bunului simţ în ale tristeţii. Spargeţi-mi sentimentele, rupeţi-mi visele, cât despre amintiri ... aruncaţi-le, voi , armonii ispititoare!

Fum şi ciocolată

Aroma toamnei îmi înăbuşă simţurile. Clipele se scurg în jurul meu. Nu simt cănd şi cum trece timpul. Zilele trecute eram la Peninsula. Muzica respira prin mine , iar eu repiram muzică. A trecut. N-am simţit. N-am vrut.

Resimt răsuflarea sa ori de câte ori gândurile pornesc către el. Săruturi ce mă topesc îşi lasă urmele pe buzele mele însetate. Zâmbete pierdute-ntre cuvinte fără rost. Lacrimi eutanasiate de hohote de râs. Suferinţă adormită cu nepăsare. Entuziasm inocent. Încăpăţânare reciclată, uitată într-un colţ plin de praf. Secunde scurse, lăsate să plutească pe oceanul timpului. Speranţele se perindă ca-ntr-o gară. Apusuri ce-şi varsă scrumul în cufărul amintirilor. Momente-nvelite-n fum şi ciocolată. Acum, ele sunt singurele de care-mi pasă. Nu îndrăzni sâ-mi spui că nu contează.

Sinceritate udă

Bună.

Vrei să vorbim? E ok şi dacă nu vrei, atunci trebuie doar să mă asculţi. Am să îţi povestesc ceva. Încep.

"Era o după-masă mohorâtă. Stăteam. Ascultam frunzele."

- Stai. Sună prea impersonal. Sună comun. În plus, ştiu ce urmeză. Vrei să povesteşti cum ai fugit tu la mare, cum e să trăieşti pe cont propriu, nu? ... că şi aşa îţi place ţie expresia asta. Crezi că rătăcind cititorul prin amărâtele tale sintagme, îl vei amăgi, nu? Şi el va spune "vai, frate, cât curaj are fata asta!" ?! Dar şi dacă s-ar întâmpla astfel, tot patetică rămâi.

Te-a întrebat cineva ceva?

- Eu pot să tac,da. Şi să râd, să râd de tine. Dar tu, care vrei să fii sinceră, tu, care susţii că urăşti minciuna,tu ... trebuie să recunoşti că am dreptate.

Bine, bine. Îmi lipseşte curajul să părăsesc aceşti oameni de noroi, aceste străzi banale. Mi-aş aprinde o ţigară, i-aş privii cu dezgust şi mi-aş spune "Când voi fii,ceea ce îmi doresc să fiu, mă voi întoarce în această cutie de carton şi îi voi desena ferestre". Apoi, aş pleca. Aş scrie o carte, şi poate apoi, alta. Aş picta locurile ce mi-ar face inima să tresalte de bucurie. Aş dormi pe o bancă sub cerul înstelat. Le-aş face portrete copiiilor, încercând să redau pe hârtie zâmbetele lor perfecte. N-aş avea nevoie de Dumnezeii lor de gunoi.

- Acum eşti tu!

Mi-e somn şi plouă. Ţii minte că uram ploaia? Cineva ... m-a făcut să o ador. Am deschis geamul încet, să nu fac zgomot. Stropii mă surprind cu ochii închişi, respirându-le tăcerea. Plăpânzi, se topesc treptat în palma mea. Atingerea lor are darul puterilor ascunse. Mă scutură de capriciile gândurilor. Mă cheamă. Îmi anesteziază grijile. Aici rămâne o linişte udă.

Ură

"Ori pleci tu, ori plec eu."

Crede că cu acest lucru mă şantazeză, şi ca să fiu sinceră chiar îi iese destul de bine. Astfel că nu îi mai comentez, lăsând-o practic să mă conducă. Degeaba. Mă consideră un pericol, o problemă, o rebelă.

Simt că oricât m-aş strădui, totul merge doar din rău în mai rău. Aş vrea o plimbare în trecut, în perioada în care aveam o altă relaţie, sau mai bine spus...aveam o relaţie. Acum certurile sunt inevitabile. Ţipete pentru nimicuri, iar eu sunt incapabilă să îmi controlez trăirile. Mă afectează cuvintele ei. Mă doare că nu mă acceptă aşa cum sunt şi că în viziunea ei sunt un monstru.

De atâtea ori am simţit dorinţa de a ieşi pe usă şi a nu mă mai întoarce veci.Şi, nu curajul e cel care îmi lipseşte. Ci, grijile pe care mi le fac, sunt problema.

Încerc să discut cu ea, să păstrez o cale de comunicare. Totul e în van, şi atunci de ce să mai încerc? Pentru că nu sunt o laşă. Şi totuşi, adesea îmi piere zâmbetul când o zăresc privindu-mă încruntată. De unde până unde dorinţa de a fi caldă cu ea, în aceste circumstanţe?!

Nu ştiu ce e ura. Indiferent câte guri mă vorbesc de rău, ura nu este sentimentul ce îl nutresc faţă de acestea. Este vorba de un banal dispreţ. Însă, cu aceste aşchii azvârlite în mine, zi de zi, încep să descopăr acest sentiment. E nou pentru mine...şi aş vrea să rămână aşa. Dar ...

Feel the rhythm

După o noapte out plină de lumini, sunete şi energie, mă relaxez cu o caffe-latte şi nişte biscuiţi. Înainte de miezul nopţii, s-a trezit în mine pofta de dans. Aşa că, am răscolit dulapul, cutiile cu cosmetice şi am lăsat un dezastru în urma mea. Am plecat. Mijloacele de transport nu mai fucnţionau, aşa că am pornit pe jos. Vântul bătea tot mai puternic şi mă temeam de norii ameninţători. Dar nedorind să ne strice distracţia au rămas cuminţi, uscaţi. Încet, încet, ringul s-a încins . Corpurile fierbinţi se onduiau , fiecare simţind muzica în propriul fel. Ritmurile ameţitoare nu te lăsau să simţi oboseala. Timpul se scurgea fără băgare de seamă. Răsăritul se apropia iar trupurile continuau să se lase purtate de val. Iar când te găseai în mijloc şi toţi te priveau, realizai că nu te mai poţi opri, se apropiau de tine, nimic nu se terminase.

The only exception

Ştiu că nu am mai postat de ceva timp. Nu caut pretexte. Am fost leneşă. Urăsc lenevia şi totuşi o las să se instaleze uneori. Mă condamn pentru asta de fiecare dată când se întâmplă. Apropo, m-am decis ca postările mele să nu aducă a pagini de jurnal. Pentru ele există creion şi hârtie. Însă acest blog va rămâne o oglindă a gândurilor mele.

Cu şcoala mi-am încheiat socotelile pe acest an. Am fost câteva zile la Braşov. Ploaia parcă mi-a făcut în ciudă, oprindu-se doar noaptea. Dar, am ieşit totuşi să mă plimb. Picura încet cu picuri mici, reci...Era plăcut. M-a prins o rafală.Părul mi-era ud şi creţ, hainele leoarcă, dar eu înaintam prin ploaie. La un moment dat trece un grup de tineri pe lângă mine - şi ei în aceeaşi stare.
- La mine nu plouăă!La tine? spune unul dintre ei.
- Nu, nu plouă, i-am răspuns şi am îmceput să râdem.
Ca printr-un miracol, nu m-am îmbolnăvit. Deşi perdusem mult timp prin ploaie.

Sfârşitul acesta de săptămână sunt singură acasă. E o atmosferă diferită. Nimeni nu strigă, nu comentează.Îmi place. El nu e în oraş şi îi simt lipsa. Totul decurge foarte frumos de o vreme încoace.

Iată un videoclip foarte drăguţ pe care l-am văzut astăzi pentru prima dată.



Later edit :

Tocmai am terminat de vizionat filmul Religulous. Îl recomand tuturor persoanelor dispuse să raţioneze. Nu am aflat ceva nou, dar mi-a plăcut în mod deosebit. Filmul sublinează ideea că cei aflaţi în fruntea religiilor nu sunt capabili să aducă argumente logice în favoarea dogmelor ce le predau. Umorul sarcastic al lui Bill Maher transformă acest film-documentar în comedie pe alocuri - asta pentru cei "open-minded". După cum spune şi el în final : "Maturizaţi-vă sau muriţi!". Pentru o idee de ansamblu, acesta e trailerul :

Adio, târfă!

Mă abţinusem să nu vărs nicio lacrimă. Reuşisem.

...

Deschid ochii încet, încet.Mă trezesc.Am impresia ciudată că am plâns. Îm duc două degete la obraz. Am o senzaţie pe care o simţisem de atâtea ori înainte. Le privesc . Sunt umede. În aceeaşi clipă realizez că sunt cuprinsă de tristeţe. Mă revolt. Sar la ea şi îi urlu :
- Ieşi afară. Afarăăă, mă auzi? Acum. Ieri te-am alungat. Şmechero! Te-ai întors exact în momentele în care nu te pot opri. Tărfă! Ştiu că ţi-am oferit un loc sigur în care să te manifeşti. Ştiu că încercai să pleci după ce îţi terminai treaba şi ştiu şi că te plăteam cu lacrimi ca să rămâi cu mine. Ajunsesem să te doresc, să te plac. Ştiu şi asta. Dar acum, pleacă! Pentru totdeauna! Mă auzi?! Ieşi afară, curvo!
Se lasă convinsă cu greu. Opune rezistenţă.
- M-am folosit de tine. Am găsit pe altcineva. E exact opusul tău.
Va pleca. Simt asta. Tristeţea mă va părăsi, se simte trădată. Continui, în forţă:
- Ea mă insoţeşte peste tot. Vine cu mine din plăcere. Nu o plătesc cu zâmbete ca să rămână pentru că ea este defapt cea care le provoacă. Este neasemuit de frumoasă. Este o prinţesă. Ea este...
Nu mai apuc să îi rostesc numele, târfa a plecat.
-Adio!!!
Acum pot să respir din nou. Pornesc muzica. Sar. Cânt. Sunt liberă.

Eu sau tu?

Îţi plac braţele mele afectuoase în jurul gâtului tău? Îţi plac degetele ce îţi desenează un zâmbet pe faţa tristă? Îţi place râsul meu copilăresc? Dar îţi place să fi high cu ea? Ţi la mine, dar eşti obsedat de ea? Eu sunt demodată, ea e nimfomană? Eu, sau tu? Când? Cum? Nu are sens, niciun când, niciun cum, acesta eşti tu. Şi din nou: eu sau tu? Fără îndoială tu. Te simţi bine tu cu tine. Eu te inec. Vreau să respiri. Vreau să înnoţi. Vreau să fi tu. Vreau să uiţi că exist. Dar ai minţit. De ce? Era singurul lucru pe care te-am rugat să nu îl faci niciodată, singurul lucru pe care nu am să ţi-l iert.Îmi displaci. Nu e ură, nu meriţi un sentiment atât de profund. Ai fi putut fi tu...ai preferat să porţi o mască. Nu ţi-o vei da jos, decât la sfârşitul carnavalului, ca orice personaj ce se respectă. Dar uiţi că nu e un carnaval, nici o piesă de teatru nu e. Sunt trăiri, sentimente. Îţi place să te joci cu ele? Vei râmâne acel actor desăvârşit. Am să te las să fii tu ...

Acelaşi refugiu

Mă ridic somnoroasă din pat. E trecut de ora 20. Deschid computerul si caut o melodie ce mă readuce în atmosfera din urmă cu o săptămână de la Palat, în acordurile vesele ale lui Strauss. Îmi revin în minte creaţiile expuse la Galerii, în special un autoportret foarte reuşit, autoportret ce reprezintă şi o sursă de inspiraţie pentru pânza pe care îmi dansează pensulele de câteva zile încoace.
Marţi am fost la teatru şi am rămas dezamăgtă de banalitatea piesei jucate. Fiind nominalizată la Festivalul Naţional de Teatru, îmi formasem o altă părere despre ceea ce urma să vizionez. Totuşi, câteva idei realiste au fost puternic evidenţiate precum ciclicitatea vieţii şi priorităţile societăţii în care trăiesc."Ei fi tu mic, dar eu sunt şi mai mic",îi spune Tahtin lui Krum, cu alte cuvinte vei fi având tu probleme dar eu am probleme şi mai grave. De câte ori nu ne trec astfel de gânduri prin cap, însă problemele, greutăţile pot deţine doar puterea pe care le-o oferim noi. De altfel, piesa reprezintă un joc de oglinzi multiple în care personajul nu este egal cu sine. Limbajul agresiv al personajelor şi voluptatea unei femei frivole Tswitsa care trăieşte pentru potolirea instinctelor sexuale sunt singurele lucruri ce i-au captat atenţia lui, lucru ce nu mă surprinde decât într-o prea mică măsură.
Sâmbăta mi-am petrecut-o în compania unor persoane diferite de mine dar în marea lor parte simpatice. El mi-a mulţumit că am făcut acest "efort" pentru el iar eu m-am bucurat că l-am făcut fericit. Însă lucrurile au revenit la "normal". Acel "normal" care îmi displace. Ciondănelile sunt la ordinea zilei şi încep să devină insportabile. Cuvinte aruncate parcă cu silă , indiferenţă ...pe care le "mătur" din minte cu ajutorul unuia din autorii mei preferaţi. Ca de obicei, mă refugiez în paginile gălbui ale cărţii. Ies din lumea voastră. Mă desprind.

Nu are logică!

"Te împaci cu ea şi după,realizezi altceva". Ce reprezintă acel "altceva" este o întrebare ce mă mistuie. Comportamentul său mă face să cred că nu reprezintă deloc ceva bun, însă el neagă cu jumătate de gură. De ce permit acestor lucruri să mă frământe? De ce le ofer importanţă? "Încerc să mă gândesc la altceva, însă nu pot", şopteşte o voce interioară. "Nu încerci suficient" contraatacă o alta. Această altă voce, a raţiunii, are dreptate. Este mult mai simplu dar, să las gândurile să zboare în voia lor. Şi le las să călătorească ... Pe aceşti obraji palizi se ivesc lacrimi firave , care îi umezesc cu tristeţe. Această tristeţe ce conduce la suferinţă, şi totul din cauza unor gânduri...Mă opun cu înverşunare lor dar eşuez. Rezistenţa mea scade şi ajung să mă obişnuiesc cu suferinţa, chiar să-mi placă. Pot să lupt cu gândurile şi astfel să o elimin dar câteodată voinţa mea se face dispărută. Fără voinţă, nu există victorie. Şi spun victorie, da, victorie, deoarece pentru mine ar fi o neasemuită realizare aceea de a alunga tristeţea. Şi la urma urmei de ce să sufăr din vina unui om? De ce să îl las să-mi răpească zâmbetul? De ce?! Nu are logică.
Pe de altă parte, miercuri doresc să fac ceva pentru mine, să mă simt eu bine. Mi-am notat deja în memorie că la 17 h mă voi afla la vernisajul de la Galeriile UAP. După ce voi trece în revistă pânzele adormite expuse de-a lungul pereţilor, mă voi lăsa purtată pe acordurile orchestrei ce va concerta la Palat. Voi fi acolo negreşit. Voi simţi bucuria plutind în jurul meu şi o voi gusta din plin deşi voi fi singură...din nou. El apreciază arta, cel puţin aşa susţine, însă "nici chiar aşa". Nu este ceva ce mă miră, nici ceva ce îmi displace. Este ceva ce îl reprezintă pe el. Pe el...acest el , atât de diferit de mine şi la care totuşi nu aş putea renunţa deoarece...nici eu nu ştiu măcar de ce. Pur şi simplu ceva mă împiedică. Un ceva atât de straniu şi lipsit de logică. Încă ceva ce nu are logică!
În altă ordine de idei, astăzi am avut răbdare. Am avut mai mult decât suficientă, aşa cum de mult timp nu mai avusesem. Această răbdare a condus la obţinerea unu desen dacă nu reuşit, cel puţin mulţumitor şi totodată a ajutat la consolidarea piramidei în vârful căreia tind să ajung. În astfel de zile mă simt împlinită. Simt că am un scop, că trăiesc pentru artă.

"Rezon"

Privesc fulgii blânzi pierind Cuvintele sale însă nu pier odată cu ei. Rămân acolo. "Te crezi superioară" ... Stau şi mă întreb : oare mai există cineva care are această impresie despre mine? oare faptul că îmi susţin ideile cu patimă deranjează? "Dacă adversarul meu are dreptate, nu uneori, ci foarte adeseori, atunci renunţ eu la opinia mea - şi pentru asta încă îţi trebuie curaj - şi o împărtăşesc pe a lui, dar tot cu pornire şi hotărâre. Indiferenţă nu poate fi în niciun caz, căci există o pasiune a adevărului însuşi", spunea personajul Ştefan Gheorghidiu în romanul lui Camil Petrescu. Eu împărtăşesc această opinie. Pe de altă parte, oare ajutorul pe care li-l ofer celor din jurul meu trece neobservat?. M-a uimit afirmaţia lui. Şi totuşi ... e normal să bei până dai afară şi când îţi revii să o iei de la capăt? "toţi fac asta" - "bun" motiv. Eu mă opun acestei idei cu înverşunare şi sunt de părere că spiritul de turmă anihilează personalitatea individului. Dar mă lupt cu morile de vânt.
Probabil că într-o zi mă va înţelege. Sau probabil că nu. Acest lucru este irelevant înaintea sentimentelor mele. Cuvintele rămân în umbră, gândurile la fel. Un proverb chinez spune că "Eşti ceea ce gândeşti". Dar dacă lucrurile ar sta astfel cu siguranţă nu am face multe lucruri. Mai degrabă, eşti ceea ce simţi . Sunt foarte puţini aceia care nu se lasă influenţaţi de sentimente, ci doar de gânduri. Eu nu mă număr printre aceia. "Rezon", imi tresare in minte expresia lui Ipingescu. Şi gândurile mele iau o noua întorsătură.Se îndreaptă către umorul realistic al lui Caragiale şi se pierd...din nou.

Mă întorc la carte ...

Stau ghemuită pe fotoliul cafeniu cu o carte leşinată lângă mine. Imagini se perindă prin mintea mea, zâmbesc. Ieri, am fost invadată de muzică la concertul la care am mers. Acorduri de chitară încă îmi răsună în ureche şi zâmbetele prezente ieri mă înconjoară şi acum. Lucruri mărunte de care mă bucur din plin. Astăzi am depăşit o nouă provocare în ce priveşte grafica. Venus, cea bondoacă, stă nemişcată pe coala mea de hârtie acum şi este supusă unei explozii de critici combinate cu aprecieri. Mâine , victima pensulei mele va fi un trunchi de copac întomnat .
Primesc un telefon. E el .
- E mai grav decât am crezut. Am fost acuzat de furt.
Sunt uimită, dar nu în totalitate. Este riscul la care te supui expunându-te în locuri populate de oameni pe care nu ştii cât îi duce capul. Noroc că avem tehnologia şi se poate dovedii că cei care suspectează se înşală. Las aceste gânduri să dispară şi deschid cartea. Am plecat, eu nu mai sunt, doar tupul meu.

Azi, vreau să alerg cu vântul

Un musafir de multă vreme aşteptat, a sosit. Se face comod. Începe să se exprime.Încet, foarte încet. Un musafir , ale cărui cuvinte sunt însăşi razele fine de soare. Acele raze care îmi răsfaţă obrajii şi astăzi. Pierdută in voia acordurilor alese de pian, mă las uşor purtată. Plutesc. Nimeni nu poate face acest lucru în locul meu. Sunt fericită. Sunt aşa cum îmi doresc să fiu. Eu sunt...eu. Întotdeauna aceeaşi, dar în permanentă schimbare.

Astăzi , vreau să alerg cu vântul.Vreau să îl însoţesc. Apoi, să mă opresc şi să mă plimb printre cuvinte. Să descopăr noi trăiri. Vreau să simt, azi. Tot azi, îţi spun că vreau să fiu cu o singură persoană. Vreau să fiu cu mine. Eu ,cu mine.

Dar, promit să mă întorc. Mă aşteaptă pereţii palizi şi masa îmbătrânită. Suspină pensulele, din] cauza absenţei mele. Pânza mă priveşte tristă, ieşind pe uşă. Făptura cea nevinovată se simte abandonată. Pentru ei, trebuie să revin.