Mă ridic somnoroasă din pat. E trecut de ora 20. Deschid computerul si caut o melodie ce mă readuce în atmosfera din urmă cu o săptămână de la Palat, în acordurile vesele ale lui Strauss. Îmi revin în minte creaţiile expuse la Galerii, în special un autoportret foarte reuşit, autoportret ce reprezintă şi o sursă de inspiraţie pentru pânza pe care îmi dansează pensulele de câteva zile încoace.
Marţi am fost la teatru şi am rămas dezamăgtă de banalitatea piesei jucate. Fiind nominalizată la Festivalul Naţional de Teatru, îmi formasem o altă părere despre ceea ce urma să vizionez. Totuşi, câteva idei realiste au fost puternic evidenţiate precum ciclicitatea vieţii şi priorităţile societăţii în care trăiesc."Ei fi tu mic, dar eu sunt şi mai mic",îi spune Tahtin lui Krum, cu alte cuvinte vei fi având tu probleme dar eu am probleme şi mai grave. De câte ori nu ne trec astfel de gânduri prin cap, însă problemele, greutăţile pot deţine doar puterea pe care le-o oferim noi. De altfel, piesa reprezintă un joc de oglinzi multiple în care personajul nu este egal cu sine. Limbajul agresiv al personajelor şi voluptatea unei femei frivole Tswitsa care trăieşte pentru potolirea instinctelor sexuale sunt singurele lucruri ce i-au captat atenţia lui, lucru ce nu mă surprinde decât într-o prea mică măsură.
Sâmbăta mi-am petrecut-o în compania unor persoane diferite de mine dar în marea lor parte simpatice. El mi-a mulţumit că am făcut acest "efort" pentru el iar eu m-am bucurat că l-am făcut fericit. Însă lucrurile au revenit la "normal". Acel "normal" care îmi displace. Ciondănelile sunt la ordinea zilei şi încep să devină insportabile. Cuvinte aruncate parcă cu silă , indiferenţă ...pe care le "mătur" din minte cu ajutorul unuia din autorii mei preferaţi. Ca de obicei, mă refugiez în paginile gălbui ale cărţii. Ies din lumea voastră. Mă desprind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu