Bună.
Vrei să vorbim? E ok şi dacă nu vrei, atunci trebuie doar să mă asculţi. Am să îţi povestesc ceva. Încep.
"Era o după-masă mohorâtă. Stăteam. Ascultam frunzele."
- Stai. Sună prea impersonal. Sună comun. În plus, ştiu ce urmeză. Vrei să povesteşti cum ai fugit tu la mare, cum e să trăieşti pe cont propriu, nu? ... că şi aşa îţi place ţie expresia asta. Crezi că rătăcind cititorul prin amărâtele tale sintagme, îl vei amăgi, nu? Şi el va spune "vai, frate, cât curaj are fata asta!" ?! Dar şi dacă s-ar întâmpla astfel, tot patetică rămâi.
Te-a întrebat cineva ceva?
- Eu pot să tac,da. Şi să râd, să râd de tine. Dar tu, care vrei să fii sinceră, tu, care susţii că urăşti minciuna,tu ... trebuie să recunoşti că am dreptate.
Bine, bine. Îmi lipseşte curajul să părăsesc aceşti oameni de noroi, aceste străzi banale. Mi-aş aprinde o ţigară, i-aş privii cu dezgust şi mi-aş spune "Când voi fii,ceea ce îmi doresc să fiu, mă voi întoarce în această cutie de carton şi îi voi desena ferestre". Apoi, aş pleca. Aş scrie o carte, şi poate apoi, alta. Aş picta locurile ce mi-ar face inima să tresalte de bucurie. Aş dormi pe o bancă sub cerul înstelat. Le-aş face portrete copiiilor, încercând să redau pe hârtie zâmbetele lor perfecte. N-aş avea nevoie de Dumnezeii lor de gunoi.
- Acum eşti tu!
Mi-e somn şi plouă. Ţii minte că uram ploaia? Cineva ... m-a făcut să o ador. Am deschis geamul încet, să nu fac zgomot. Stropii mă surprind cu ochii închişi, respirându-le tăcerea. Plăpânzi, se topesc treptat în palma mea. Atingerea lor are darul puterilor ascunse. Mă scutură de capriciile gândurilor. Mă cheamă. Îmi anesteziază grijile. Aici rămâne o linişte udă.
miercuri, 14 iulie 2010
joi, 8 iulie 2010
Ură
"Ori pleci tu, ori plec eu."
Crede că cu acest lucru mă şantazeză, şi ca să fiu sinceră chiar îi iese destul de bine. Astfel că nu îi mai comentez, lăsând-o practic să mă conducă. Degeaba. Mă consideră un pericol, o problemă, o rebelă.
Simt că oricât m-aş strădui, totul merge doar din rău în mai rău. Aş vrea o plimbare în trecut, în perioada în care aveam o altă relaţie, sau mai bine spus...aveam o relaţie. Acum certurile sunt inevitabile. Ţipete pentru nimicuri, iar eu sunt incapabilă să îmi controlez trăirile. Mă afectează cuvintele ei. Mă doare că nu mă acceptă aşa cum sunt şi că în viziunea ei sunt un monstru.
De atâtea ori am simţit dorinţa de a ieşi pe usă şi a nu mă mai întoarce veci.Şi, nu curajul e cel care îmi lipseşte. Ci, grijile pe care mi le fac, sunt problema.
Încerc să discut cu ea, să păstrez o cale de comunicare. Totul e în van, şi atunci de ce să mai încerc? Pentru că nu sunt o laşă. Şi totuşi, adesea îmi piere zâmbetul când o zăresc privindu-mă încruntată. De unde până unde dorinţa de a fi caldă cu ea, în aceste circumstanţe?!
Nu ştiu ce e ura. Indiferent câte guri mă vorbesc de rău, ura nu este sentimentul ce îl nutresc faţă de acestea. Este vorba de un banal dispreţ. Însă, cu aceste aşchii azvârlite în mine, zi de zi, încep să descopăr acest sentiment. E nou pentru mine...şi aş vrea să rămână aşa. Dar ...
Crede că cu acest lucru mă şantazeză, şi ca să fiu sinceră chiar îi iese destul de bine. Astfel că nu îi mai comentez, lăsând-o practic să mă conducă. Degeaba. Mă consideră un pericol, o problemă, o rebelă.
Simt că oricât m-aş strădui, totul merge doar din rău în mai rău. Aş vrea o plimbare în trecut, în perioada în care aveam o altă relaţie, sau mai bine spus...aveam o relaţie. Acum certurile sunt inevitabile. Ţipete pentru nimicuri, iar eu sunt incapabilă să îmi controlez trăirile. Mă afectează cuvintele ei. Mă doare că nu mă acceptă aşa cum sunt şi că în viziunea ei sunt un monstru.
De atâtea ori am simţit dorinţa de a ieşi pe usă şi a nu mă mai întoarce veci.Şi, nu curajul e cel care îmi lipseşte. Ci, grijile pe care mi le fac, sunt problema.
Încerc să discut cu ea, să păstrez o cale de comunicare. Totul e în van, şi atunci de ce să mai încerc? Pentru că nu sunt o laşă. Şi totuşi, adesea îmi piere zâmbetul când o zăresc privindu-mă încruntată. De unde până unde dorinţa de a fi caldă cu ea, în aceste circumstanţe?!
Nu ştiu ce e ura. Indiferent câte guri mă vorbesc de rău, ura nu este sentimentul ce îl nutresc faţă de acestea. Este vorba de un banal dispreţ. Însă, cu aceste aşchii azvârlite în mine, zi de zi, încep să descopăr acest sentiment. E nou pentru mine...şi aş vrea să rămână aşa. Dar ...
duminică, 4 iulie 2010
Feel the rhythm
După o noapte out plină de lumini, sunete şi energie, mă relaxez cu o caffe-latte şi nişte biscuiţi. Înainte de miezul nopţii, s-a trezit în mine pofta de dans. Aşa că, am răscolit dulapul, cutiile cu cosmetice şi am lăsat un dezastru în urma mea. Am plecat. Mijloacele de transport nu mai fucnţionau, aşa că am pornit pe jos. Vântul bătea tot mai puternic şi mă temeam de norii ameninţători. Dar nedorind să ne strice distracţia au rămas cuminţi, uscaţi. Încet, încet, ringul s-a încins . Corpurile fierbinţi se onduiau , fiecare simţind muzica în propriul fel. Ritmurile ameţitoare nu te lăsau să simţi oboseala. Timpul se scurgea fără băgare de seamă. Răsăritul se apropia iar trupurile continuau să se lase purtate de val. Iar când te găseai în mijloc şi toţi te priveau, realizai că nu te mai poţi opri, se apropiau de tine, nimic nu se terminase.
vineri, 2 iulie 2010
The only exception
Ştiu că nu am mai postat de ceva timp. Nu caut pretexte. Am fost leneşă. Urăsc lenevia şi totuşi o las să se instaleze uneori. Mă condamn pentru asta de fiecare dată când se întâmplă. Apropo, m-am decis ca postările mele să nu aducă a pagini de jurnal. Pentru ele există creion şi hârtie. Însă acest blog va rămâne o oglindă a gândurilor mele.
Cu şcoala mi-am încheiat socotelile pe acest an. Am fost câteva zile la Braşov. Ploaia parcă mi-a făcut în ciudă, oprindu-se doar noaptea. Dar, am ieşit totuşi să mă plimb. Picura încet cu picuri mici, reci...Era plăcut. M-a prins o rafală.Părul mi-era ud şi creţ, hainele leoarcă, dar eu înaintam prin ploaie. La un moment dat trece un grup de tineri pe lângă mine - şi ei în aceeaşi stare.
- La mine nu plouăă!La tine? spune unul dintre ei.
- Nu, nu plouă, i-am răspuns şi am îmceput să râdem.
Ca printr-un miracol, nu m-am îmbolnăvit. Deşi perdusem mult timp prin ploaie.
Sfârşitul acesta de săptămână sunt singură acasă. E o atmosferă diferită. Nimeni nu strigă, nu comentează.Îmi place. El nu e în oraş şi îi simt lipsa. Totul decurge foarte frumos de o vreme încoace.
Iată un videoclip foarte drăguţ pe care l-am văzut astăzi pentru prima dată.
Later edit :
Tocmai am terminat de vizionat filmul Religulous. Îl recomand tuturor persoanelor dispuse să raţioneze. Nu am aflat ceva nou, dar mi-a plăcut în mod deosebit. Filmul sublinează ideea că cei aflaţi în fruntea religiilor nu sunt capabili să aducă argumente logice în favoarea dogmelor ce le predau. Umorul sarcastic al lui Bill Maher transformă acest film-documentar în comedie pe alocuri - asta pentru cei "open-minded". După cum spune şi el în final : "Maturizaţi-vă sau muriţi!". Pentru o idee de ansamblu, acesta e trailerul :
Cu şcoala mi-am încheiat socotelile pe acest an. Am fost câteva zile la Braşov. Ploaia parcă mi-a făcut în ciudă, oprindu-se doar noaptea. Dar, am ieşit totuşi să mă plimb. Picura încet cu picuri mici, reci...Era plăcut. M-a prins o rafală.Părul mi-era ud şi creţ, hainele leoarcă, dar eu înaintam prin ploaie. La un moment dat trece un grup de tineri pe lângă mine - şi ei în aceeaşi stare.
- La mine nu plouăă!La tine? spune unul dintre ei.
- Nu, nu plouă, i-am răspuns şi am îmceput să râdem.
Ca printr-un miracol, nu m-am îmbolnăvit. Deşi perdusem mult timp prin ploaie.
Sfârşitul acesta de săptămână sunt singură acasă. E o atmosferă diferită. Nimeni nu strigă, nu comentează.Îmi place. El nu e în oraş şi îi simt lipsa. Totul decurge foarte frumos de o vreme încoace.
Iată un videoclip foarte drăguţ pe care l-am văzut astăzi pentru prima dată.
Later edit :
Tocmai am terminat de vizionat filmul Religulous. Îl recomand tuturor persoanelor dispuse să raţioneze. Nu am aflat ceva nou, dar mi-a plăcut în mod deosebit. Filmul sublinează ideea că cei aflaţi în fruntea religiilor nu sunt capabili să aducă argumente logice în favoarea dogmelor ce le predau. Umorul sarcastic al lui Bill Maher transformă acest film-documentar în comedie pe alocuri - asta pentru cei "open-minded". După cum spune şi el în final : "Maturizaţi-vă sau muriţi!". Pentru o idee de ansamblu, acesta e trailerul :
Abonați-vă la:
Postări (Atom)