Nu am mai scris de câteva luni bune. Nu aici. Doar rânduri aruncate pe hârtii la întâmplare şi adunate într-o cutie. Însă zilele trecute am citit un post pe un blog şi mi-am amintit de părticica mea de gânduri înşirate. Am trecut în 2012. Mare tam-tam, iarăşi revelion şi bani aruncaţi pe fereastră. Nu vorbesc de mine, ci în general. La urma urmei urăsc modul în care îmi e gata împărţită viaţa: luni, săptămâni, ani. Viaţa nu ar trebui măsurată nici măcar în zile, ci în clipe, în momente frumoase. Oamenii gonesc înnebuniţi pe străzi şi îşi măsoară viaţa în secunde. Se lasă înghiţiţi pentru că aşa e "normal". Dar adaptându-mă celor date, am să spun pe scurt ce îmi doresc eu de la acest an, sau mai corect spus ce îmi doresc să realizez.
Începutul lui ianuarie m-a surprins ocupată, pregâtindu-mi portofoliul. Schiţe, culori, picturi. S-ar părea că teatrul va râmâne pe locul doi, însă nici gând să renunţ cu adevărat. Mi-am trimis aplicaţia şi fie ca "norocul" în care nu cred să îmi surâdă. De fapt principalul motiv pentru care îmi doresc să studiez în UK e pentru ca să îmi demonstrez mie însămi că am muncit, am luptat şi am răzbit să ajung acolo.
Revenind la post-ul pe care l-am menţionat anterior...Întotdeauna am avut impresia că sunt foarte sinceră şi onestă cu cei din jurul meu. Nu şi în relaţia cu propria persoană adesea, din păcate. Însă, nu pot să îmi pun sentimentele pe tapet, cu toate că trăiesc emoţii intense. Mă ghemuiam adesea în fostul meu fotoliu , închideam ochii şi meditam. Fotoliul l-am aruncat, iar câteodată am impresia că odată cu el şi tăria de a mă auto-analiza fără a-mi găsi scuze.
Şi simt că suntem superbi împreună, poate perfecţi şi că energiile noastre nu se vor despărţi indiferent de ce se va întâmpla cu noi. Este dificil să îţi pui încrederea în ceva ce nu depinde decât pe jumătate de tine. Dar este important să încerci, să te zbaţi pentru persoana care te face să te simţi viu/e. Dacă priveşti adânc în oglinda sufletului tău vei observa probabil câte zgârieturi are. Nu e minunat când cineva, deşi ajunge să le vadă, te acceptă aşa şi treptat îi scoate la iveală claritatea?! Drumul e anevoios, păcat că unii se rătăcesc.
Privind protestele care au loc în peste 60 de oraşe din draga mea ţărişoară, ţin să precizez că sunt uimită de faptul că aceşti oameni pe care nu i-aş fi bănuit nicicând de astfel de trăiri puternice pot cu adevărat să se unească şi să străbată oraşele îndurând gerul şi zăpada. Întrevederea unui viitor mai bun este posibilă doar prin schimbare, fapt de care devin conştienţi tot mai mulţi oameni. Totuşi acest lucru nu este suficient, trebuie acţionat, paşnic dar hotorât. Repet, nu e suficient să urmăreşti eventimentele la TV sau pe Facebook. Mobilizează-te, arată că îţi pasă. Mâinile îngheţate sunt mai frumoase decât cele muncite în zadar. Mâinile îngheţate îşi susţin ţara, mâinile îngheţate nu se complac, nu se comformează. Sufletule, nu uita, libertatea e prioritatea ta!
