Adio, târfă!

Mă abţinusem să nu vărs nicio lacrimă. Reuşisem.

...

Deschid ochii încet, încet.Mă trezesc.Am impresia ciudată că am plâns. Îm duc două degete la obraz. Am o senzaţie pe care o simţisem de atâtea ori înainte. Le privesc . Sunt umede. În aceeaşi clipă realizez că sunt cuprinsă de tristeţe. Mă revolt. Sar la ea şi îi urlu :
- Ieşi afară. Afarăăă, mă auzi? Acum. Ieri te-am alungat. Şmechero! Te-ai întors exact în momentele în care nu te pot opri. Tărfă! Ştiu că ţi-am oferit un loc sigur în care să te manifeşti. Ştiu că încercai să pleci după ce îţi terminai treaba şi ştiu şi că te plăteam cu lacrimi ca să rămâi cu mine. Ajunsesem să te doresc, să te plac. Ştiu şi asta. Dar acum, pleacă! Pentru totdeauna! Mă auzi?! Ieşi afară, curvo!
Se lasă convinsă cu greu. Opune rezistenţă.
- M-am folosit de tine. Am găsit pe altcineva. E exact opusul tău.
Va pleca. Simt asta. Tristeţea mă va părăsi, se simte trădată. Continui, în forţă:
- Ea mă insoţeşte peste tot. Vine cu mine din plăcere. Nu o plătesc cu zâmbete ca să rămână pentru că ea este defapt cea care le provoacă. Este neasemuit de frumoasă. Este o prinţesă. Ea este...
Nu mai apuc să îi rostesc numele, târfa a plecat.
-Adio!!!
Acum pot să respir din nou. Pornesc muzica. Sar. Cânt. Sunt liberă.