Nu are logică!

"Te împaci cu ea şi după,realizezi altceva". Ce reprezintă acel "altceva" este o întrebare ce mă mistuie. Comportamentul său mă face să cred că nu reprezintă deloc ceva bun, însă el neagă cu jumătate de gură. De ce permit acestor lucruri să mă frământe? De ce le ofer importanţă? "Încerc să mă gândesc la altceva, însă nu pot", şopteşte o voce interioară. "Nu încerci suficient" contraatacă o alta. Această altă voce, a raţiunii, are dreptate. Este mult mai simplu dar, să las gândurile să zboare în voia lor. Şi le las să călătorească ... Pe aceşti obraji palizi se ivesc lacrimi firave , care îi umezesc cu tristeţe. Această tristeţe ce conduce la suferinţă, şi totul din cauza unor gânduri...Mă opun cu înverşunare lor dar eşuez. Rezistenţa mea scade şi ajung să mă obişnuiesc cu suferinţa, chiar să-mi placă. Pot să lupt cu gândurile şi astfel să o elimin dar câteodată voinţa mea se face dispărută. Fără voinţă, nu există victorie. Şi spun victorie, da, victorie, deoarece pentru mine ar fi o neasemuită realizare aceea de a alunga tristeţea. Şi la urma urmei de ce să sufăr din vina unui om? De ce să îl las să-mi răpească zâmbetul? De ce?! Nu are logică.
Pe de altă parte, miercuri doresc să fac ceva pentru mine, să mă simt eu bine. Mi-am notat deja în memorie că la 17 h mă voi afla la vernisajul de la Galeriile UAP. După ce voi trece în revistă pânzele adormite expuse de-a lungul pereţilor, mă voi lăsa purtată pe acordurile orchestrei ce va concerta la Palat. Voi fi acolo negreşit. Voi simţi bucuria plutind în jurul meu şi o voi gusta din plin deşi voi fi singură...din nou. El apreciază arta, cel puţin aşa susţine, însă "nici chiar aşa". Nu este ceva ce mă miră, nici ceva ce îmi displace. Este ceva ce îl reprezintă pe el. Pe el...acest el , atât de diferit de mine şi la care totuşi nu aş putea renunţa deoarece...nici eu nu ştiu măcar de ce. Pur şi simplu ceva mă împiedică. Un ceva atât de straniu şi lipsit de logică. Încă ceva ce nu are logică!
În altă ordine de idei, astăzi am avut răbdare. Am avut mai mult decât suficientă, aşa cum de mult timp nu mai avusesem. Această răbdare a condus la obţinerea unu desen dacă nu reuşit, cel puţin mulţumitor şi totodată a ajutat la consolidarea piramidei în vârful căreia tind să ajung. În astfel de zile mă simt împlinită. Simt că am un scop, că trăiesc pentru artă.