Întotdeauna am fost de părere că amintirile nu-mi sunt de niciun folos. Practic, am văzut drept o corvoadă faptul de a încerca să le păstrez. Clipele trecute au murit. De ce să rămân ancorată în ele?!
Zilele trecute, am auzit o opinie total diferită, cum că amintirile sunt preţioase şi ar trebui să avem grijă de ele. Anca, de la outinmures.ro spunea că au o valoare nepreţuită. Posibil, dar nu tocmai reală, aş adăuga eu. Tindem să le îndulcim, şi astfel să ne amăgim cu aşa-zisele momente perfecte trăite odată. Din nou, intervine subiectivismul, mă iau pe mine drept reper şi poate ai tot dreptul să mă contrazici. Oricum, am căzut şi eu în capcană. Dureros e că sunt lucidă şi realizez asta.
asta e ceea ce imi spuneai astazi...
RăspundețiȘtergeremomentul tau de luciditate, un fel de revelatie aseara.
Scarlett, mie imi place sa traiesc si printre amintiri, acestea colorand uneori clipele prezentului, dar sa ma pot trezi si la realitate. Trebuie sa existe o balanta in tot ceea ce visam si sa nu ne indepartam prea tare de concret.
Ramona :)
Amintirile ne definesc. Ceea ce suntem in prezent e suma a ceea ce ni s-a intamplat in trecut. Fara amintiri am fi, probabil, doar niste idei pierdute in timp, dar cred si eu ca nu ar trebui "sa ramanem ancorati in ele", fiindca ele tind sa ne traga, precum o ancora, inapoi, la fund. Trecutul a trecut, prezentul este aici si acum. Fabricam noi amintiri in fiecare clipa.
RăspundețiȘtergere